marți, 2 februarie 2016

Pe aripile romantismului: Franz Schubert

Joi, 21 ianuarie 2016, de la ora 18, Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a fost gazda unei conferințe deosebite despre compozitorul romantic Franz Schubert, prezentată de conf. univ. dr. Wilfried Schreiber. Ca de obicei, am audiat piese reprezentative ale compozitorului.
După perioada clasicismului vienez a urmat epoca romantismului. Primul mare reprezentant în muzică a fost Franz Schubert (1797 – 1828). A fost contemporan cu Beethoven și a realizat tranziția de la clasicism la romantism. A compus, pe lângă simfonii, mise, muzică de cameră (cvartete de coarde, cvintete, un octet, muzică pentru pian) și circa 600 de lied-uri (= cântece, de regulă cu acompaniament de pian). De aceea a fost supranumit „regele lied-ului”. Renumite sunt marile cicluri de lied „Călătorie de iarnă”, „Frumoasa morăriță” și „Cântecul lebedei”. În schimb lucrările scenice ale lui Schubert astăzi nu se mai cântă. Pe lângă Mozart, Schubert a creat lucrările cele mai melodioase, după cum vom constata și astăzi.
Piesele muzicale mici, de factură romantică, apar deja la Beethoven, de exemplu bagatelele. Schubert a compus, pe lângă lied-uri, valsuri, impromptu-uri, momente muzicale, marșuri etc. Ulterior Mendelssohn-Bartholdy a compus cântecele fără cuvinte, Chopin nocturnele, mazurcile, valsurile etc.
Am ascultat acum câteva luni ultima sonată pentru pian de Schubert. Astăzi începem audiția cu Impromptu-ul D 899 nr. 3 pentru pian, în interpretarea marelui pianist italian Aldo Ciccolini. Un impromptu este o piesă muzicală instrumentală cu caracter de improvizație.
Dintre lied-uri mai întâi ascultăm „Regele ielelor”, după cea mai cunoscută baladă a lui J.W.v. Goethe. A fost prima lucrare tipărită a compozitorului (op. 1). Transpunerea pe muzică și, mai ales interpretarea acestui lied, sunt deosebit de dificile, pentru că trebuie redat un dialog dintre copilul bolnav, tatăl acestuia, care încearcă să-l liniștească, și regele ielelor, o figură de basm, care face copilului tot felul de promisiuni. La acestea se adaugă povestitorul. Diferențierea acestor voci de către un singur cântăreț este foarte dificilă. Îl ascultăm pe maestrul lied-ului, Dietrich Fischer Dieskau, acompaniat la pian de Gerald Moore. 
Câteva dintre lied-urile lui Schubert au fost aranjate pentru pian solo de către Franz Liszt. Ascultăm în continuare piesa „Erlkönig” (Regele ielelor)  în interpretarea pianistului francez de origine armeană Setrak Iavruian (1930 - 2006). 
Uneori lied-urile stau la baza altor compoziții. Este cazul lied-ului „Fata și moartea” (de fapt, în traducerea exactă ar trebui să fie Moartea și fata), compusă în 1817, pe un text al poetului german Matthias Claudius. Prima parte exprimă neliniștea și teama fetei, a doua liniștea oferită de moarte. Îl ascultăm în interpretarea cântăreței Janet Baker, acompaniată de Gerald Moore. Apoi ascultăm variațiunile, pe tema acestui lied (de fapt a introducerii lied-ului), pentru cvartet de coarde, partea a doua din Cvartetul de coarde în re minor, Andante con moto. Se remarcă bogăția melodică remarcabilă, care se degajă din tema mai degrabă austeră. Interpretează Cvartetul Maghiar. 
Unul din lied-urile cele mai  mai cunscute ale lui Schubert este „Păstrăvul”, pe textul poetului austriac și prieten cu Schubert, Christian Friedrich Daniel Schubart. Lied-ul a fost publicat în 1820. Povestitorul urmărește pe un pescar, care încearcă, fără succes, să prindă păstrăvul în apa limpede a unui pârâu. De aceea o tulbură și reușește să-l prindă. Liedul va fi interpretat de Barbara Hendricks, acompaniată la pian de Radu Lupu. Acest lied stă la baza părții a 4-a, temă cu variațiuni din Cvintetul cu pian, supranumit  „Păstrăvul”, publicată, de asemenea, în 1820. Instrumentele pentru care a fost compusă lucrarea  sunt: pianul, vioara, viola, violoncelul și contrabasul. 
Schubert a scris mai multe simfonii, a terminat opt dintre ele, cele mai cunscute fiind ultimele două: „Neterminata” și „Marea simfonie în do major”. „Neterminata”, în si bemol minor, a primit acest titlu pentru că nu are decât două părți (spre deosebire de simfoniile clasice, care au, de regulă, patru părți). Desigur, Schubert ar fi avut timp să o termine, dacă ar fi dorit. De altfel, partea următoare, un Scherzo, a fost începută, dar apoi abandonată. După aceea a mai compus alte lucrări, printre care și ultima simfonie, în do major, care durează aproape o oră și are cele patru părți clasice. Dar după ce veți asculta „Neterminata” în interpretarea lui Yehudi Menuhin, la pupitrul orchestrei Festivalului Menuhin, veți înțelege că această lucrare este terminată în cel mai fericit mod, și nu se poate concepe o continuare a ei. Este o lucrare perfectă. Părțile sunt: 1. Allegro moderato și 2. Andante con moto. 
Yehudi Menuhin este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari violoniști din toate timpurile. A fost elevul marelui G. Enescu. După cel de-al Doilea Război Mondial a și dirijat, și-a creat un festival propriu și a primit onoruri în toată lumea. Este și Doctor Honoris Causa a Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj. 

Wilfried E. Schreiber

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu