Miercuri, 3 iunie 2015, de la ora 18, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” al Facultății de Geografie de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” a avut loc cea de-a șasea și totodată ultima conferință din acest an universitar susținută de domnul profesor Wilfried Schreiber pe teme de muzică clasică, dintre care ultimele cinci au fost dedicate lui Ludwig van Beethoven.
Cu noțiunea de
„variațiuni” ne-am mai întâlnit adesea: Variațiunile „Eroica”, variațiunile din
sonatele op. 26, 57, 111 etc. O temă compusă de compozitor sau preluată este
modificată, adică îmbogățită, schimbată ritmic sau tonal, dar totdeauna se mai
poate „întrezări” tema. La lucrările amintite mai sus, Beethoven a folosit teme
proprii. Dar sunt și mai multe lucrări, în care Beethoven a preluat o temă (compusă
de Mozart, de Paisiello, de Diabelli etc.) pentru a-și dezvolta apoi ideile
proprii.
Cea mai amplă lucrare
pianistică a lui L.v. Beethoven sunt variațiunile Diabelli, op. 120. La baza
lor a stat un compozitor mediocru, dar un om de afaceri strălucit: Anton
Diabelli, un compozitor și editor austriac (*1781 la Salzburg, †1858 la Viena).
Diabelli intenționa să deschidă o editură muzicală. Pentru a o lansa, în 1819 a
trimis un vals la toți compozitorii imperiului austriac, compozitori
profesioniști sau chiar amatori (dintre aceștia făceau parte o serie de nobili),
cu rugămintea să compună câte o variațiune, care apoi să fie grupate și
publicate în noua editură. Printre cei, care au răspuns solicitării, au fost
numeroși astăzi „iluștri” necunoscuți. Cei care au studiat pianul au mai auzit
de nume ca Czerny, Hummel, Moscheles Gelinek sau Kalkbrenner. Dar au existat și
nume mari. Astfel Franz Schubert a compus o variațiune, pe care o vom asculta
astăzi în interpretarea lui Cyprien Katsaris, iar pentru Franz Liszt
variațiunea lui a fost prima lucrare tipărită.
Beethoven a întârziat mult cu răspunsul său. Acesta a fost finalizat abia în 1823 și a devenit o compoziție uriașă, de fapt cea mai amplă scrisă de Beethoven și una dintre cele mai ample compoziții de variațiuni scrise vreodată. Ele cuprind 33 de variațiuni, iar interpretarea lor durează între 52 și 60 de minute.
Editorul A. Diabelli a găsit soluția: a publicat un prim volum cu variațiunile lui Beethoven și un al doilea, cu ”restul lumii”, adică 50 de variațiuni a 50 de compozitori.
Scriitorul Dieter Hildebrandt apreciază în cartea sa „Pianoforte. Der Roman des Klaviers” (Romanul pianului) că această lucrare constituie „lucrul cel mai eruptiv, mai bizar, mai dezbinat, mai ironic, mai romantic și mai sălbatic” compus de Beethoven vreodată. Poate de aceea cele 33 de variațiuni pe o temă de Diabelli se cântă extrem de rar în sala de concert.
Valsul este scris în do major și cuprinde două segmente scurte, care se repetă. Deja prima variațiune arată intenția lui Beethoven, de a transforma cât se poate de mult tema inițială. Valsul este transformat într-un marș, care ca scriitură amintește de marșul funebru din Sonata op. 26, iar tematic de variațiunile din Sonata op. 111. Tema este uneori greu de identificat, ea apare în tot felul de măsuri, în major și în minor – pentru prima dată în variațiunea a 9-a, și în manieră „țărănească” în aceeași variațiune, sub formă de fugă (var. 24, var. 32) etc. Variațiunea 22 poartă subtitlul „alla Notte e giorno faticar di Mozart” și utilizează și tema ariei din Don Giovanni. La sfârșit Beethoven revine în ritm de dans cu un Menuet moderat și plăcut, cu o codă.
În funcție de tempoul indicat variațiunile durează între 35 secunde și 5 minute. Cum până la Beethoven nu s-au mai compus atât de multe variațiuni pe o temă, se încearcă și alte variante de numărare. Unii muzicologi consideră că ar fi doar 32 de variațiuni, pe motivul că și variațiunile în do minor ale lui Beethoven sunt în număr de 32, iar sonatele pentru pian sunt tot 32. Una din variațiuni ar fi una dublă. Personal am și o altă variantă: Beethoven a compus 32 de variațiuni, care s-au încheiat cu o fugă, ca adesea în ultimele lucrări. Apoi a dorit să reintroducă tema, ca și Bach în Variațiunile Goldberg. A făcut-o însă oferind un menuet, cu o codă, care constituie cea de-a 33-a variațiune. Până la urmă, trebuie respectat ceea ce a scris compozitorul: 33 de variațiuni. Ele pot fi ușor identificate și fără notele în față. Doar variațiunile 16 și 17 se cântă legate între ele.
Cine cunoaște bine sonatele pentru pian ale lui Beethoven, identifică în Variațiunile Diabelli multe secvențe sau moduri de rezolvare din acestea, mai cu seamă din ultimele sonate, și, în mod special, sonatele op. 106 și 111. De aceea, unii muzicologi consideră că aceste variațiuni reprezintă o sinteză a sonatelor, ceea ce corespunde în parte realității. După această ultimă mare lucrare Beethoven a mai compus doar piese mici pentru pian, Bagatelele. În schimb, opusuri superioare au cele două lucrări uriașe, Missa solemnis (op. 123) și Simfonia a 9-a (op. 125), precum și ultimele cvartete de coarde.
Ascultăm Variațiunile Diabelli în interpretarea pianistului Alfred Brendel. S-a născut în 1931 în Moravia/Cehia, a copilărit în Croația/Iugoslavia. A început cu studiul pianului la 6 ani la Zagreb. În 1943 se mută la Graz/Austria, unde studiază pian și compoziție. În 1949 este laureat al concursului Fr. Busoni din Tirolul de Sud. În 1950 se mută la Viena, iar după mai mult de 20 de ani la Londra. Este considerat ca unul dintre cei mai mari interpreți de muzică clasică și romantică a secolului XX, în special a muzicii lui Mozart, Beethoven și Schubert. Are foarte multe distincții și medalii și este doctor honoris causa a universităților din Londra, Oxford, Yale, București etc.
Beethoven a întârziat mult cu răspunsul său. Acesta a fost finalizat abia în 1823 și a devenit o compoziție uriașă, de fapt cea mai amplă scrisă de Beethoven și una dintre cele mai ample compoziții de variațiuni scrise vreodată. Ele cuprind 33 de variațiuni, iar interpretarea lor durează între 52 și 60 de minute.
Editorul A. Diabelli a găsit soluția: a publicat un prim volum cu variațiunile lui Beethoven și un al doilea, cu ”restul lumii”, adică 50 de variațiuni a 50 de compozitori.
Scriitorul Dieter Hildebrandt apreciază în cartea sa „Pianoforte. Der Roman des Klaviers” (Romanul pianului) că această lucrare constituie „lucrul cel mai eruptiv, mai bizar, mai dezbinat, mai ironic, mai romantic și mai sălbatic” compus de Beethoven vreodată. Poate de aceea cele 33 de variațiuni pe o temă de Diabelli se cântă extrem de rar în sala de concert.
Valsul este scris în do major și cuprinde două segmente scurte, care se repetă. Deja prima variațiune arată intenția lui Beethoven, de a transforma cât se poate de mult tema inițială. Valsul este transformat într-un marș, care ca scriitură amintește de marșul funebru din Sonata op. 26, iar tematic de variațiunile din Sonata op. 111. Tema este uneori greu de identificat, ea apare în tot felul de măsuri, în major și în minor – pentru prima dată în variațiunea a 9-a, și în manieră „țărănească” în aceeași variațiune, sub formă de fugă (var. 24, var. 32) etc. Variațiunea 22 poartă subtitlul „alla Notte e giorno faticar di Mozart” și utilizează și tema ariei din Don Giovanni. La sfârșit Beethoven revine în ritm de dans cu un Menuet moderat și plăcut, cu o codă.
În funcție de tempoul indicat variațiunile durează între 35 secunde și 5 minute. Cum până la Beethoven nu s-au mai compus atât de multe variațiuni pe o temă, se încearcă și alte variante de numărare. Unii muzicologi consideră că ar fi doar 32 de variațiuni, pe motivul că și variațiunile în do minor ale lui Beethoven sunt în număr de 32, iar sonatele pentru pian sunt tot 32. Una din variațiuni ar fi una dublă. Personal am și o altă variantă: Beethoven a compus 32 de variațiuni, care s-au încheiat cu o fugă, ca adesea în ultimele lucrări. Apoi a dorit să reintroducă tema, ca și Bach în Variațiunile Goldberg. A făcut-o însă oferind un menuet, cu o codă, care constituie cea de-a 33-a variațiune. Până la urmă, trebuie respectat ceea ce a scris compozitorul: 33 de variațiuni. Ele pot fi ușor identificate și fără notele în față. Doar variațiunile 16 și 17 se cântă legate între ele.
Cine cunoaște bine sonatele pentru pian ale lui Beethoven, identifică în Variațiunile Diabelli multe secvențe sau moduri de rezolvare din acestea, mai cu seamă din ultimele sonate, și, în mod special, sonatele op. 106 și 111. De aceea, unii muzicologi consideră că aceste variațiuni reprezintă o sinteză a sonatelor, ceea ce corespunde în parte realității. După această ultimă mare lucrare Beethoven a mai compus doar piese mici pentru pian, Bagatelele. În schimb, opusuri superioare au cele două lucrări uriașe, Missa solemnis (op. 123) și Simfonia a 9-a (op. 125), precum și ultimele cvartete de coarde.
Ascultăm Variațiunile Diabelli în interpretarea pianistului Alfred Brendel. S-a născut în 1931 în Moravia/Cehia, a copilărit în Croația/Iugoslavia. A început cu studiul pianului la 6 ani la Zagreb. În 1943 se mută la Graz/Austria, unde studiază pian și compoziție. În 1949 este laureat al concursului Fr. Busoni din Tirolul de Sud. În 1950 se mută la Viena, iar după mai mult de 20 de ani la Londra. Este considerat ca unul dintre cei mai mari interpreți de muzică clasică și romantică a secolului XX, în special a muzicii lui Mozart, Beethoven și Schubert. Are foarte multe distincții și medalii și este doctor honoris causa a universităților din Londra, Oxford, Yale, București etc.
Variațiunile Diabelli
op 120
Tema.Vivace 0,52 Min.
I.
Alla Marcia maestoso 1,53
II.
Poco allegro 0,48
III.
L'istesso tempo 1,21
IV.
Un pocopiuvivace 0,58
V.
Allegro vivace 0,55
VI.
Allegro man no troppo e serioso
1,41
VII.
Un pocopiu allegro 1,20
VIII. Pocovivace 1,25
IX.
Allegro pesante e risoluto 1,45
X.
Presto
0,39
XI.
Allegretto 0,55
XII.
Un pocopiumosso 0,46
XIII. Vivace 0,58
XIV. Grave
e maestoso 4,02
XV.
Presto scherzando 0,34
XVI. Allegro 1,00
XVII. 1,07
XVIII. Poco
moderato 1,39
XIX. Presto 0,54
XX.
Andante
2,10
XXI. Allegro
con brio 1,21
XXII. Molto
allegro (Alla „Notte e giorno faticar” di
Mozart) 0,41
XXIII. Allegro
assai 0,51
XXIV. Fughetta.
Andante 3,43
XXV. Allegro 0,49
XXVI. 1,00
XXVII.
Vivace
0,58
XXVIII. Allegro 0,59
XXIX. Adagio ma non troppo 1,19
XXX. Andante cantabile 2,30
XXXI. Largo molto espressivo 4,27
XXXII.
Fuga. Allegro 2,53
XXXIII. Tempo
di menuetto 3,51
Total: 53,41 în interpretarea lui
Alfred Brendel
Eckart Wilfried Schreiber
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu